Toată sarcina numai la riscuri m-am gândit. O fi de bine, o fi de rău? Nu știu, insa cum am spus și în articolul anterior, m-am protejat cât de mult am putut.
Pot zice ca pandemia pe mine m-a ajutat. Ne-au lăsat de la serviciu sa lucram de acasă și acest lucru a fost foarte bine pentru mine și bebelușii mei. Am stat mai mult în pat și nu am mai plecat asa mult de acasă. De la o persoana activa, plecata de acasă și 12 ore pe zi, mai mereu în trafic și alergând prin București am ajuns sa petrec tot timpul în casa. Nu a fost ușor deloc, mereu îmi venea sa plec pe undeva dar pandemia și sarcina m-au oprit. Usor, ușor m-am învățat cu acest nou stil de viata. Și uite asa am ajuns sa duc sarcina pana la 37 săptămâni și 3 zile.
Chiar și asa de pe la 20 săptămâni am avut probleme cu colul. Începuse sa se scurteze, și de la 3,5 am ajuns și pana la 1,8 spre sfârșitul sarcinii. Când aveam 2,7 medicul mi-a zis ca dacă va ajunge la 2,2 vom pune pesar. Am cumpărat pesar ul sa-l am în caz de necesitate insa nu a mai fost nevoie.
Am luat multeee pastile. Pastile sa ajut colul sa nu se mai scurteze și sa nu am contracții. Multe, ca niciodată în viata mea.
La 30 săptămâni am avut sperietura vieții mele. Am ajuns la camera de garda cu contracții. Din fericire au reușit sa le oprească și am plecat acasă fără sa nasc. A fost groaznic gândul ca as putea naște la 30 săptămâni. Se putea întâmpla, insa medicii și Dumnezeu mi-au ajutat copiii.
Concluzia : da, este o sarcina cu risc dar dacă va adaptați noii situații și faceți tot ce puteți sa țineți bebeii în burtica veți reuși. Trebuie să aveți încredere și sa fiți optimiste.
Va îmbrățișez gravidute eroine,
Mama de gemeni 